A noua zi de proces împotriva lui Taleb al-Abdulmohsen a adus mărturii zguduitoare ale victimelor și ale rudele acestora. Bărbatul care, pe 20 decembrie 2024, a intrat cu o mașină închiriată în mulțimea de pe piața de Crăciun din Magdeburg, stătea în sala de tribunal aparent detașat. În timp ce martorii descriau ororile atacului, acuzatul a dat din cap în mod repetat și a și ațipit.

În atac au murit șase persoane și peste 300 au fost rănite. În fața tribunalului regional din Magdeburg, Saxonia-Anhalt, au depus mărturie șapte persoane vătămate și rudele unei femei ucise. După cum relatează Bild, martorii au trebuit să retrăiască momentele în care au murit sau au fost grav răniți cei dragi.

Mărturiile au descris cele mai grave răni, atacuri de panică și copii traumatizați. Unii martori au încercat să salveze sau să ajute persoanele grav rănite. Taleb al-Abdulmohsen, în vârstă de 51 de ani, a intrat pe 20 decembrie 2024 cu o mașină de 340 de cai putere în oamenii de pe piața de Crăciun.

O mamă și-a pierdut fiica: Pentru noi nu au fost sărbători de Crăciun

Printre martori se afla și o femeie care și-a pierdut mama în atac. Mărturia ei a fost unul dintre cele mai emotionante momente ale procesului. Ruda a descris cum și-a gestionat familia pierderea într-un timp care ar fi trebuit să fie festiv și bucuros.

Martorii au descris haosul și disperarea

Anesteziologa: Am auzit oasele crăpând

Britta B., anesteziolog din Helmstedt, în vârstă de 58 de ani, a vizitat piața de Crăciun cu opt colegi de la serviciu. Echipa de nouă persoane le-a salvat apoi viața multor oameni. Judecătorul președinte Dirk Sternberg i-a spus: Super că dumneavoastră și colegii dumneavoastră ați reacționat atât de bine în această situație excepțională.

Britta B. a descris atacul: Când am observat mașina, am văzut că împinge oamenii în fața ei. Am auzit oasele crăpând. Deodată, mașina s-a oprit. Abia atunci mi-am dat seama că victimele au oprit vehiculul. Apoi roțile s-au învârtit până când au prins aderență de la o geacă. În geacă mai era încă o persoană.

Primul ajutor fără mijloace

Anesteziologa a mai declarat despre oferirea primului ajutor: Am încercat să ajutăm cumva. Eu și colegii mei am așteptat în disperare trusele de urgență, pentru a putea ajuta victimele. Ne-am împărțit în echipe de câte două persoane și am oferit ajutor. Totul a părut că durează la nesfârșit. Primii salvatori care au sosit păreau necoordonați. Noi avusesem deja un avans de 30 de minute. Lipsea totul, materialul de bandaj, calmantele.

Martora a descris rănile victimelor: Un băiat striga: Coapsa mea, coapsa mea! Stau pe sticlă! O altă femeie striga: Coloana mea vertebrală, coloana mea vertebrală! Femeia care zăcea în fața mea părea că are viermi în față – până când am realizat că erau rădăcinile dentare expuse. Vizitatorii pieței de Crăciun au adus material de bandaj din mașinile lor. Cu asta am început să tratăm victimele. Vedem multe lucruri groaznice la serviciu – dar daune atât de devastatoare nu mai văzuserăm până atunci.

O familie cu copii: Flashback-uri și atacuri de panică

Christina Franziska W., angajată comercială din Brandenburg, în vârstă de 39 de ani, a depus mărturie ca mamă, fiică și soție. Ea se afla pe piața de Crăciun cu părinții, soțul și fiicele în vârstă de șapte și unsprezece ani. La întoarcere, ea și fiica ei mai mică mai voiau să mănânce un langoș. Soțul și tatăl au mers după cacao fierbinte pentru fete.

Martora a descris atacul: Ceia mai mică sufla în cacao. Deodată s-a auzit un huruit, suna ca un roller coaster de lemn. Fiica mea a mai întrebat: Mama, unde e calea ferată de lemn aici? Apoi am văzut că vine o mașină. Instinctiv am strigat: DEPARTE DE ACOLO, E UN ATA C!

Privirea în ochii făptașului

Christina Franziska W. a continuat: Apoi mașina s-a oprit pentru o clipă, am reușit să împing fetele deoparte. M-am uitat făptașului în ochi. Mașina părea că trage în spate saci de gunoi. Dar nu erau saci de gunoi, erau oameni. Mi-a fost teamă că va veni o altă mașină și m-am hotărât să mergem la primărie și să încercăm să obținem ajutor acolo. I-am rugat pe paznici să le permită măcar copiilor mei să fie în siguranță în clădire. Din păcate, nu a permis. Copiii mei au plâns tot timpul și tot întrebau: Ce s-a întâmplat aici, mamă?

Consecințe pe termen lung pentru întreaga familie

Martora a descris consecințele psihice ale atacului pentru familia ei: La întoarcere, în mașină a domnit liniște de mormânt timp de o oră. Știam că nu ne vom descurca singuri. Am sunat la 112 și am cerut ajutor. La noi acasă au venit lucrătorii serviciului de asistență spirituală de urgență. Toți am avut coșmaruri. Vremea liniștită s-a transformat pentru noi în groază. Copiii care înainte râdeau și se distra, se temeau să iasă afară. Copiii mei nu voiau nici măcar să se uite la televizor, pentru că le era teamă că la TV vor apărea imagini din atac. Soțul meu și cu mine am funcționat doar în săptămânile următoare. Fetele noastre aveau în mod regulat atacuri de panică în timpul orelor. De aceea a trebuit să luăm aproape în fiecare zi pe una dintre ele mai devreme de la școală. Vara, situația din familia noastră s-a mai liniștit. Dar odată cu începerea sezonului întunecat, flashback-urile se întorc. Fiica noastră a trebuit să fie iarăși luată ieri de la școală, pentru că lângă gardul școlii a trecut o mașină mare și neagră.

Învățătoarea: La început am băut prea mult alcool

Lena K., învățătoare din Magdeburg, în vârstă de 33 de ani, voia să bea vin fiert pe piața de Crăciun cu grupul de volei: La ora 18:30 toți ajunseseră, beam vin fiert, prietena mea voia să meargă la standul cu flacără și somon. La coadă în fața noastră stăteau patru, cinci oameni. Stăteam lângă prietena cu spatele la primărie. Deodată am văzut lumini mari în întuneric. Am încercat încă să sar în lături. Mașina mi-a zgâriat piciorul, mi-a smuls pantoful de pe picior. Ne-am ascuns în spatele unei gherete. Mi-am sunat partenerul de viață, l-am rugat să-i pună pe copii la culcare. I-am spus că m-a lovit o mașină. Sora mea este anesteziolog, mi-a sfătuit să merg la clinica din Burg, pentru că la clinica universitară va fi prea plin.

Martora Lena K. este profesoară de educație fizică și a suferit umflături la tendonul lui Ahile în urma atacului. Tălpăpantofului ei era ruptă și nu și-a putut pune pantoful. Martora a declarat: Din punct de vedere profesional, am nevoie de un picior funcțional. Apoi și-a descris afectarea psihică: Primele trei luni am fost ca într-o bulă. Fie plângeam, fie eram excesiv de bine dispusă. La început am băut prea mult alcool. M-a ajutat să adorm. Dar din fericire am trecut repede peste această fază. Viața de zi cu zi este foarte solicitantă.

Acuzatul se plânge de dreptul limitat de a pune întrebări

Acuzatul a vrut să facă o declarație. S-a consultat cu avocatul său, Rutkowski. Avocatul a trebuit să declare: Acuzatul dorește să se plângă de dreptul său limitat de a pune întrebări, respectiv dreptul la explicații. În timpul procesului emoționant, Taleb al-Abdulmohsen a părut la început detașat și a dat din cap în mod repetat. Procesul s-a încheiat marți și continuă ziua următoare.